cu cuvinte de-ale mele...
azi la 3 dupa-amiaza mi-am cunoscut profesorul de pian… uhuhu-hu-hu-huhuhu!!!
incep miercurea viitoare… uhuhu-hu-hu-huhuhu!!!
un “meneer” ca la 45 de ani, neamt stabilit in olanda, profesor de solfegiu la conservator… uhuhu-hu-hu-huhuhu!!!
l-a recunoscut pe dexter gordon de pe telefonul lui ferdinand de la primele note… uhuhu-hu-hu-huhuhu!!!
keith, mai keith! hai pin’ la gard sa-ti spun o vorba!
si totusi, nu ma pot eschiva de la o leapsa precum aceasta primita de la oblia:
prima mea poezie s-a pierdut, evident, nu era nimeni prin jur care sa mai scrie poezii (desi un frate de-al bunicului meu e acum prin cartile de romana cu fabule, ionel gologan??) si tin minte ca eram inca in casa in care am crescut, pe strada porumbeilor (celalalt bunicu’ chiar avusese porumbei calatori!), aveam vreo 9 ani si eu, cind am copiat cu strictete o poezie dintr-o carte de abia cumparata de mama cu poezioare pentru copii, o poezioara despre un iepuras care imi placuse enorm, vad ca nu o mai stiu dar am tinut-o multa vreme minte p.d.r., si i-am dat-o mamei mele spunindu-i ca am scris-o chiar eu! mama i-a citit-o lui tata, nu intelegeam de ce se incrunta, apoi tata a adus cartea si mi-a spus ca nu e frumos ce am facut… am adormit plingind…
iar prima scriitura “profi” am batut-o la masina, pe masina de scris a bunicului meu, un continental care sta acum cu fala pe raft in sufrageria lui radu (fratele ei):
“nevoia de compromis
muntii nu tipa niciodata. ei doar rasuna. rasuna a zi, a noapte, a ninsoare, a vint, a cer, dupa cum stelele apar sau nu. muntii nu neaga. de aici vesnica dorinta a oamenilor de a se impietri. muntii stau, parca respirind aerul curat pe care singuri il emana.”
(se continua in aforisme pe 3 A4-uri, nu le mai copiez ca imi place sa imi pastrez secretele, nu cred ca le-a citit cineva vreodata si mi-a luat multe vizite la bunica ca sa reusesc sa le termin de batut la masina. si sa nu credeti cumva ca revin asupra ideii de compromis, cred ca mi-a placut cuvintul. cred ca aveam 12 ani)
leapsa se da lui walter ca sigur are el ceva ‘nteresant sa ne spuna… si lui richard ca na! tare vrem sa stim si noi cam ce facea richard cel mare cind era mic… nu?
stiam, de cind am inceput sa bloguiesc, ca pagina asta s-a nascut prea devreme… nu am timp s-o scriu, s-o rasfat, s-o umplu, s-o dezgolesc sau s-o fac cadou cuiva care n-are altceva mai bun de facut… de aceea, o vreme, cu bine… are sa-mi lipseasca scrisul “temperamental”, la minut…
am timp sa va citesc pe voi, noii si vechii mei prieteni, doar ca vietuiesc acum pe o strada cu sens unic… undeva pe la vara, poate… cu bine…
cautind informatii despre kosovo pe google, am aflat ca in kosovo engleza este, pe linga albaneza, limba (semi)oficiala… nu prea inteleg ce inseamna “semi” aici si nu stiu daca pot sa cred ce citesc pe wikipedia… dar daca e adevarat, uau! ce scandalos! unde le e nationalismul desantat care bate balcanii de citeva secole incoace?
iar declaratia lor de independenta de astazi, parca nu pot sa nu scriu despre… am cautat prima fraza, sau propozitie din declaratia de independenta dar nu am gasit-o… oricum, trebuie sa fie grozav sa fii kosovar si sa traiesti ziua asta cind poti vedea pe strada tricouri cu “bye-bye serbia!”…
consiliul de securitate al onu e acum in (ditamai!) sedinta, rusii nu au stare ca trebuie sa-si sprijine prietenii sirbi, nu? asteptam…
in 24 de ore se asteapta declaratiile tarilor care recunosc independenta… si a celor care nu o recunosc? asteptam…
oare basescu ce va zice? asteptam, traiane…
anyway, asa se scrie istoria…
de citiva ani ma intreb, de citeva ori pe zi, ce poate face viata “bearable”… daca ar fi sa-i ascult pe sceptici, nimic… daca ar fi sa-i ascult pe naivi, tot nimic pentru ca scotind sintaxa si metafora ieftina din bilbiiala serena cu care iti vorbesc ramii cu un gol mai flagrant in creier decit gindind adevarul pur… daca ar fi sa-l ascut pe badea nicula de la marisel, parca incepe ceva-ceva sa capete sens dar e un sens indepartat de mine, mi-e strain mirosul lui, nu se mai “culca” pe partea mea de cer si nu-mi satisface dorinta de cunoastere, intelegere sau asimilare nici in cea mai mica (pro)portie…
tinarule calator, viata este insuportabila… nu conteaza ce crezi acum si nici citi ani vei avea cind, pentru prima oara, vei gindi ca nu mai poti… fac exceptie de la a simti “insuportabilitatea” vietii doar sfintii (haha! pe ultimul l-am ingropat eu in parcul feroviarilor cind aveam 12 ani, impreuna cu fratele meu, radu, era un ciine si il chema diogene, asa ca exclude-te!) si “naivii trecuti de stadiul de prostie care au (in)trecut, prin firesc, nivelul moral, aflindu-se, deci, dincolo de bine si de rau, nemaiputind, astfel, fi judecati”, din grupul asta iar poti sa te excluzi pentru ca, dupa stirea mea, cei care mai pot fi numiti astfel fie nu stiu sa citeasca, fie traiesc intr-o republica, regat sau colonie in care nu se vorbeste romaneste… si oricum, nici in limba lor nu stiu sa citeasca…
uite cum ma iau cu vorba si uit de ce ma aflu aici… sa revin: cum sa-ti faci viata suportabila… este un fel de smecherie de care eu m-am prins (poate prea) tirziu, de care parintii mei (la fel nici bunica lili) nu mi-au spus nimic si despre care nu am citit in nici una din cartile (mari sau mici) prin care m-am preumblat… eu nu stiu daca mai pot sa repar ceva dar stiu CU SIGURANTA ca daca tu, calatorule, esti destul de tinar ca inca sa o mai “aplici” (tinar nu neaparat ca virsta, ci cu destule resurse in tine ca sa schimbi lumea din jurul tau), vei reusi sa-ti transformi frustrarea in “suportabilitate” si sa traiesti in lumea-asa-cum-o-stim-noi impacat si social…
cu grija, meticulos, tenace, cu tact, constructiv si constient, alege cu grija cine sa-ti stea alaturi… exista doar trei optiuni viabile: 1. te inconjori de minti geniale, cresti, incerci sa cresti pina la ele desi stii de la inceput ca nu ai cum, cit de naiv poti, totusi!, sa fii, dar din drumul pina la soare ajungi sa strabati macar un sfert, ei bine, ipoteza asta este practic imposibila pen’ca nu ai cum sa gasesti mai multe minti geniale care sa te accepte pe tine, gica duru’, sa te invirti pe linga ei deci 2. cauti un personaj pe care sa-l placi atit de mult si sa-l admiri atit de mult incit in fiecare seara sa te doara gitul de la uitat in sus si mintea de la cite dumnezeu n-ai putut pricepe in alea ore petrecute impreuna dar si aici vei avea probleme pentru ca va fi greu sa-l/o convingi sa stea, sa manice, sa doarma si sa vorbeasca cu tine nu o ora, nu o zi ci cu cit mai mult din viata asta, mama cit de insuportabila a devenit!… va veni si va pleca, daca poti sa-l pacalesti, pacaleste-l, daca trebuie sa il rasfeti, alinti si piepteni, fa-le pe toate, e suportabilitatea vietii tale la mijloc… si 3. ca ultima optiune, o stii deja, vezi sa fie unul/una, calatorule, cel putin la fel ca tine… la fel ca tine de mareata, dubioasa sau alfabeta… IN NICI UN CAZ (!!), in nici un caz sa nu accepti un compromis: cind vezi ca fraza nu ti-e terminata cu cuvintele pe care le gindeai chiar tu, intoarce-te si fugi…
vei intreba “de ce?”…
well, ne comportam cu totii ca niste cameleoni… si daca vreo parte din noi refuza sa (di)simuleze, durerea si frustrarea devin atit de mari incit nu-ti ramine decit sa “invoci” cameleonismul, ca pe un nou dumnezeu, ca pe un nou crestinism, sa te a-simileze si sa te mintuiasca… si spune-mi: ce poate fi mai umilitor?
da-ti o sansa, tinarule calator… nu fi prost!
ieri, sau alaltaieri, cineva a dat peste blog-ul meu cautind in yahoo search termenii “sint un ratat”… hehe! dintr-o pagina intreaga de rezultate a dat click exact pe mihahela… sa-i fi inspirat numele? sa fi simtit in cele citeva cuvinte aparute in descriere suflul comun? sau oare e si el un pierdut prin 2008, la fel ca mine, cu dubii, vise sadice care nu-ti dau pace, cautari, in sine si supra-sine, de natural si neschimonosit, se simte si el nelalocul lui in balmajeala asta generala in care individul uita sa-si dea siesi valoare, asteptind de la altii (care altii, mai frate?!?!), o structura, cit de mica, cit de meschina in care sa incapa si el, cu bagajul lui de nostalgii pe care oricum nu mai da nimeni nici un banutz…
as vrea sa se intoarca, sa pot sa-i spun ca ratarea e o stare, o ai sau nu o mai ai… atunci cind ti se pare ca ti-ai (cu accent pe reflexiv!) dat la o parte functionalitatea proprie asa cum o stii tu de la mama ta, de la creierul tau, de la cumulul tau de amintiri si cunoastere, cind te tradezi, pe tine si visul tau, devii un ratat…
dar ce tineri sintem, doamne, ce tineri…
ps: sa nu indrazniti…!
vine de aici si ma bucura tare ca trebuie sa scriu despre asta, ca o tema de casa, tiu minte ca in clasa a doispea profa de romana a spus la sfirsitul anului (intr-un infern de tipete, risete, galagie abominabila, cum se desfasurau, dealtfel, toate orele ‘mneaei): “un singur elev merita numit acum, la sfirsitul liceului”, mi-a zis numele si a subliniat “pentru ca a fost singurul elev din clasa care si-a facut, din cind in cind, temele de casa”… ris cit incape! eu nu stiam daca sa ma bucur sau sa intru in pamint de rusine, eram dintr-o data o tocilara!… pina la urma, uite ca a stiut doamna profesoara: am ramas o impatimita a temelor de casa!!
carevasazica: filmul in care mi-ar placea sa traiesc… imi frec miinile a shrek, cu fata mica si contorsionata si incep sa ma gindesc…
the village? din momentul in care s-a terminat mi-a parut rau ca nu voi mai avea sansa sa-l revad fara sa stiu cum se va termina… dar parca nu, e terifiant si conspirativ ca sa accept sa traiesc IN el…
casanova? filmul (si muzica) care m-au atins adinc pe cind aveam 18 ani… asa cum as vrea sa fiu dar nu sint…
greu… stiam ca nu va fi usor…
sunetul muzicii? uau! absolutul ireal! atit de absolut… atit de ireal…
gata, l-am localizat: este “satucul meu drag”, un film simplu si cuminte, aparent… jiri menzel… un film in care respira comedia lui charlie chaplin, cu inca naivitatea umorului de situatie… satul cu pricina este satul pe care eu nu l-am avut niciodata (i-am invidiat pe toti colegii din scoala care aveau bunici la tara, bunicii mei traiau intr-un apartament de bloc pentru ca le luasera comunistii restul) si in care ma visam traind ca o batrinica scriind seara poezii la lumina luminarii… si inca ma visez…
dar am sa scriu si in ce carte as vrea sa traiesc, ca asta stiu: in peter pan!! e lumea asa cum o vrem cu totii, perfect maleabila dupa fiecare, polarizata, senina cu un vag ticait sa-ti aminteasca de ratiune, in care esti fericit atita vreme cit esti peter pan si doar peter pan sintem cu totii si mai ales, mai ales: este singura lume in care apare tilincuta, una dintre cele mai sublime imagini ale fetitei cu ochi albastri (fie ei si verzi) si contrafortul ideal in fata non-fiintei…
ma distrez ca o fetiscana de 16 ani ca mi-a dat ili de lucru, ce sa fac daca mi-s comunicativista din fire:
1. ia cartea din proximitate;
2. deschide-o la pagina 123;
3. gaseste al cincilea paragraf;
4. posteaza pe blog primele patru rinduri din respectivul paragraf;
5. interzis a se cauta O carte, in mod special;
6. da leapsa mai departe la citi prieteni vrei tu.
deh, zis si facut:
“grand (8 ani): “stii ce inseamna a visa?” - “odata am vazut un om de care m-am temut ziua si pe care l-am visat noaptea“. - “de unde vine visul? unde se face el?” - “in capul nostru“. - “unde e visul in timp ce visam? - … - in cap sau in afara?” - “pare ca e afara!”.
jean piaget - reprezentarea lumii la copii (daca nu reusesc sa-i fac fatza lui zara, cu quantumul ridicol de mare de intrebari, asta citesc…)
duminica seara, ora 21.30… o tara intreaga, sau poate mult mai mult, asteapta cu maaaare nerabdare sa se faca 9 jumate pentru ca peter r. de vries sa arate, in sfirsit!, ce a mesterit in ultimele 3-4 luni… ora 9 si un sfert, deja nu se mai aude nici o masina pe strada…
peter r. de vries (aici) este cunoscut in olanda ca “reporter al crimei” sau cum ar trebui sa-i spuna in romaneste (astept completari lingvistice)… s-a implicat in cazul natalee holloway de la inceput si si-a impartit viata intre olanda si aruba (insula cu pricina) din mai 2005, cind natalee a disparut “fara urma” dupa o seara petrecuta cu joran van der sloot in cazino, pe plaja si nu se mai stie pe unde… joran (17 ani, fiu de judecator olandez functionind in oranjestad) a fost la scurt timp dupa disparitie declarat suspect, era ultimul cu care martorii o vazusera pe natalee… arestat, interogat, eliberat din lipsa de dovezi… baiatul vine in olanda, parintii stiu cum sa manevreze haturile si incet se asterne un fel de liniste nesatisfacatoare peste toata povestea… in noiembrie trecut joran este din nou arestat, noi dovezi incriminatoare, vezi bine… asi, de unde! se intoarce bine mersi, zimbitor si triumfant in olanda, se muta in arnhem (ca daca stiam!) si isi vede mai departe de viata lui de tinerel dornic de cunoastere… ba, mai mult chiar, se pregateste cu indirjire sa ceara daune morale pentru “hartuirea” gratuita din partea imcompetentei politii arubane…
ha! ha! ca parca peter al nostru, cel de vries, a mai putut dormi vreo noapte? asi! s-a pus pe treaba si a pus la cale urmatorul plan diabolic: impreuna cu un oarecare patrick van der eem, fara urma de politist, procuror, serif sau asistent de serif, organizeaza un “event” cu camera ascunsa ca sa il faca pe joran sa marturiseasca… ceva, orice, ca a facut ceva, ca nu a ucis pe nimeni sau ca, dimpotriva, el a lovit-o, din greseala sau nu, si ea a murit si el a ascuns cadavrul atit de bine incit nu l-a mai gasit nimeni, niciodata…
si asta am vazut asta seara la televizor: un reportaj de 2 ore si ceva din care cel mai mult timp este consumat cu imagini ale camerei ascunse in range-rover-ul lui patrick van der eem, ultima zi in care s-a filmat fiind 21 ianuarie 2008… joran care spune vrute si nevrute, nu stii ce sa crezi, ca fiind adevarat, si ce e doar imaginatie de baiat de bani gata, arogant, nu prea destept si lipsit in mod absolut de orice fel de constiinta… astfel: au plecat (joran si natalee) impreuna cu alti doi prieteni (insulari de virsta lui) de la cazino intr-o directie necunoscuta… joran si natalee au coborit pe plaja, singuri, ceilalti doi au plecat acasa… fata si baiatul se plimba pe plaja, se saruta, fac sex, mai mult sau mai putin penetrant, pina in momentul in care natalee are un acces spastic pe care joran nu il poate explica… dupa cum spune el, incearca sa o reanimeze fara succes: “am incercat sa o scutur, o scuturam pe tirfa…”… spasmele inceteaza si fata nu se mai misca… o tireste pina la mangrove, alaturi, dupa care suna un prieten, anume daury… sa-l ajute… care si vine, pune “cadavrul” (de unde stiau ei ca murise???) in propria barca si dispare pe valurile oceanului, nu inainte sa-i spuna lui joran: “du-te linistit acasa si culca-te ca miine trebuie sa mergi la scoala”… zis si facut, joran merge acasa, se culca si chiar si doarme: “nu am avut nici un fel de remuscari. nu am dormit nici o noapte mai rau decit de obicei”…
mama lui natalee, beth, se afla si ea in olanda la invitatia lui peter r. de vries… a fost si ea parte din reportaj, bineinteles ca endemol si sbs6 trebuie sa scoata multi bani din toata tarasenia asta, asa ca am vazut-o pe beth uitindu-se la confesiunile lui joran, i-am vazut lacrimile care nu curgeau, durerea pe o fata incremenita, furia intr-o voce la fel de calma ca un cer de mai… dar stiu ca marea ei dorinta este ca joran sa nu mai doarma linistit de acum incolo… ceea ce, aparent, se va si intimpla…
nu stim inca cum vor derula faptele de acum incolo… asteptam cu totii sa vedem cum un scandal media, un reporter furios pe un pahar de vin* si o camera ascunsa pot revela un “slechterik”, cum ii spun olandezii, un ticalos, ca s-o spunem pe aia romaneasca…
(* cum a fost cu paharul de vin: peter r. de vries si-a inceput conspiratia in noiembrie 2007… la scurt timp dupa instalarea camerei ascunse in masina lui patrick van der eem, deci deja stiind cu cine avea de-a face desi inca nu exista o marturisire din partea lui joran, peter si joran sint asezati fata in fata in cel mai vizionat talk-show olandez: pauw si witteman… schimba, decent, replici, vorbesc amindoi, mai mult cu moderatorii decit unul cu celalalt, peter il acuza indirect, joran se disculpa direct iar la sfirsitul emisiunii isi string cu totii miinile, ca fratii… dupa care - asta nu s-a mai transmis in emisiune desi scena a fost vizibila pe alte canale, s-a difuzat inclusiv in emisiunea lui oprah - joran isi ridica, inocent, paharul cu vin si il arunca cu o simplitate de invidiat in fata lui peter… uau! eu cred ca atunci i-a jurat peter lui joran ca are sa-l “tepuiasca” si de-ar fi sa-si cheltuie ultimul banut pe afacerea asta…)
* o intrebare ma mai roade: cit din incapatinarea cu care peter r. de vries l-a urmarit pe joran a fost goana dupa bani a lui endemol si cit pasiunea lui peter pentru adevar?
socant dar adevarat…
februarie 17, 2008 in unele | Tags: joran van der sloot, no comment, privacy | | 3 comments
dupa reportajul lui peter r. de vries cu camera ascunsa in masina lui patrick van der eem ca sa-l faca pe joran van der sloot sa marturiseasca ce a facut cu natalee holloway (uau ce de nume!), am vazut multe reactii si contra-reactii si emisiuni si replici si contra-replici dar cel mai SUPER a fost comentariul unui avocat olandez care, cu voce taraganata si inceata (adica cu volumul la minimum, ca si cum nu ar fi vrut sa consume mai multa energie decit era nevoie) a spus ca, prin reportajul sau, peter r. de vries a violat dreptul lui joran la “privacy”…
no comment…