You are currently browsing the monthly archive for februarie 2007.
de aceea nu pot fi nimic altceva decit poet:
adevarul meu nu are niciodata o singura fata
iar realitatea nu tolereaza parafrazari ale adevarului asa cum este el,
absolut…
Totul a început ieri cînd,
dimineatã,
m-am privit în oglindã.
De atunci, timpul se rostogoleste
ca un cocolos fãrã formã
din care cu greu reusesc sã ies
fãrã sã stiu cînd am intrat.
Mi-am vazut reflectarea,
m-am întrebat:
“dacã sînt frumoasã,
oare cît de frumoasã sînt?”
Ce vedeam nu era în nici un fel de mãsurã
o reflexie a frumusetii,
fata umflatã de somn,
ridurile accentuate pe o piele obositã,
ochii înrositi, mii de vinisoare gata sã pocneascã,
în mijloc albastrul,
rotund, fad, m-am plictisit de ochi albastri…
Mi-am privit mîinile
sperînd cã realitatea va dezminti oglinda
arãtîndu-mi în loc de o materialitate redundantã,
spirit,
dar mîinile erau acolo, concrete,
unghii deformate de muncã.
De ieri dimineatã,
de cînd mi-am pipãit, prin oglindã, fiinta,
întregul univers s-a dat peste cap:
trãiesc prin trup atît de brutal si intens
încît mai cã-mi vine sã recunosc
cã nu am suflet…
trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea: parca sint in spatiul public si totusi e spatiul meu, numai al meu… ciudat… oare cind am sa gasesc timp suficient sa-l alimentez cu toate maruntisurile care vor “per se” sa ne tragem de bretele la lumina zilei??
cooooool…
