You are currently browsing the monthly archive for noiembrie 2007.
carevasazica nu mai scrie (parca sint ceva saptamini) si a luat si ceea ce era deja scris? nasol… sper ca nu noi l-am suparat…
dar, pe de alta parte, nu stie ca textele de pe au jour le jour nu erau ale lui?? ca erau ale noastre si ca acum ne priveaza de una din putinele placeri ale vietii?? nu stie?
soirs, hai inapoi… (petitia e deschisa, cine il vrea “la loc” sa se semneze mai jos, poate-poate, cine stie?)
am vazut in final filmul… intr-o sala mica din nijmegen, vreo 20 de locuri ocupate, probabil mai putin de jumatate din sala… nu am auzit o vorba pe tot parcursul filmului (cu exceptia lui f. care imi repeta nume sau cuvinte in romaneste pe care le stia deja: algocalmin, dacia, lei, etc)… toti cei aprox. 20 de spectatori au stat extrem de cuminti si s-au uitat la film fara sa se miste… impresionanta reactie… as vrea sa stiu ce se intimpla atunci in creierul lor de capitalisti rasfatati si dulci (fara nota retorica… sau cu?)… au iesit la fel de cuminti si civilizati si i-am revazut la cafea in foyer, era ceva cu fetele si ochii lor… oare or fi priceput ceva????
f. a reusit sa lege povesti de-ale mele cu imagini din film dar a recunoscut ca ii este imposibil sa “guste” din amareala pe care filmul si (mai devreme) amintirile mele incercau sa i-o descrie… cum as putea sa-i explic?
cit despre mine, cit despre mine… imposibil sa vad “arta” cu care s-a facut filmul, cel din spatele imaginilor… am trait atit de real aventura avortului cu domnu’ bebe incit face parte acum din cumulul amintirilor mele, probabil din capitolul “arhetipale”… dupa ce s-au aprins luminile am fugit la baie si m-am trezit lacrimind, nu de mila fetelor ci de mila mea… si ma intrebam cu o disperare inexplicabila: cum am sa scot eu rahatul ASTA din mine, vreodata?
si cu ASTA vreau sa spun tot ceea ce mi-a lipsit, m-a dominat, m-a distorsionat, m-a virusat si m-a altoit pe masura jumatatii de masura a unei lumi care nu se va mai repeta si care m-a construit ca ceea ce sint azi: un schilod in ale fericirii… am fost parte din (cred eu) ultima generatie atinsa suficient de adinc in plaminul libertatii ca sa nu mai respire normal in larghetea lumii si prima generatie de dupa ‘89 destul de tinara ca sa mai poata salva in sine un rest de decenta si demnitate ca sa creasca copii normali… dar durerea zilelor de atunci nu va mai trece…
mai pendulez doar o intrebare: cum se poate ca filmul sa cistige palmadeaur la cannes? este posibil ca omuletzii din juriul acela “international” sa fi inteles dedesubturile chircite care l-au facut pe mungiu sa faca filmul? sau a fost doar un gest inteligent la timpul potrivit? si ce au premiat, de fapt?
un film cu romani, despre romani si exclusiv pentru romani…
si ca sa inchei: cum credeti ca m-am simtit in foyer, plimbindu-ma (aparent nonsalant) printre vestici-pur-singe? veti spune, desigur: prost, proasta, deformat, deformata, prost, proasta… ei bine, nu: m-am simtit extrem de frumoasa, importanta si cu “substrat”! ca un film romanesc din alea bune! si asta multumita acestui cristian mungiu pe care nici macar nu il cunosc!
asta ma intreb eu de pe 12 noiembrie cind tast@orul mi-a trimis link-ul catre blog-ul marelui om… de atunci, de citeva ori pe zi, ma intreb cum si ce croseteaza iliescu pe’nternet-ul lui personal? oare inca fierastraieste ca in zilele lui bune? incurajeaza tineretul psd-ist in lupta impotriva minciunii capitaliste? sau intre timp s-a demotivat? se poate el demotiva? sau scrie insemnari filosofice despre invataturile profund marcante trase din mineriada? sau post-uri despre cartile pe care le-a mai scris, citit? sau sfaturi ca de la bunic catre nepoti, “eu sint acum batrin si intelept, de fapt intelept am fost mereu, din clasele primare, de atunci stiam ca voi deveni mare si important, vezi ca am avut dreptate”?
si ma mai intreb de ce are nenea iliescu blog? stie el ce e aceea? poate el conceptualiza un mediu virtual care prin definitie sfideaza minciuna? pen’ca aici, domnule iliescu, fiecare incercare de disimulare sau trisare este vazuta de un milion de perechi de ochi si de doua milioane de emisfere cerebrale care nu iarta… aici greseala ti-e pedepsita cu raspunsuri rele si enervante si cu judecati care, mai mult decit o sedinta de psihanaliza, te fac sa-ti pui intrebari fundamentale despre sine… si, in cazul in care nu primesti comment-uri rele si enervante si nu esti judecat fara mila, asta se intimpla sigur din cauza ca toti cei capabili de asa ceva te ignora… v-ar durea sa fiti ignorat, nu-i asa?
si, revenind la intrebare: ce scrie iliescu pe blog?
nu, nu-mi raspundeti, nu vreau sa stiu… daca as vrea sa stiu m-as duce la sursa sa citesc… dar asta, copiii mei, nu se va intimpla, nici acum, nici miine, nici poimiine… niciodata… asta e forma mea minimalista de boicot a unui manifest pe care il gasesc nu numai inutil dar chiar obraznic…
astept cite 6-7 luni pina sa infloreasca… apoi ma bucur o vreme de ea… o vreme…
cum spuneam, orice ai face, sint seri in care iti spui “uau, sint tare, am devenit folositor, societatii si mie, reprezint ceva” si inchei cu un uau! cu care ai inceput… si la fel, sint seri cind iti spui “uai, ce mare nimic sint EU, cum ma tirasc pe neo-paraliticul asta european sau nu, cum poate cineva fi un astfel de nimeni ca mine” si inchei cu un uf! dureros si anacronic din care greu te mai poti intoarce a doua zi la un uau! victorios…
ok… prin asta trecem cu totii… cel putin asa sper, altfel sint un ratat singuratic care nu pricepe ce se intimpla cu el si care are din ce in ce mai mult senzatia ca cineva il joaca ca pe zaruri pe o fata de masa in carouri fara algoritm, aruncat fiind, de o supra-existenta, de la un capat la celalalt al esichierului emotional, fara sa poata trasa in final decit o concluzie: oricit ai intelectualiza si ai incerca sa intelegi ce ti se intimpla, totul se traduce in final in emotie, ADICA “gindesc, deci ma enervez, pling sau jubilez”…
intrebarea mea nu este daca simtim cu totii asta sau daca sine-le meu trece prin experiente care pot fi generalizate la definitii aplicabile tuturor ci: ce se intimpla intre starile astea doua, ce umple golul dintre eu-minus (“unul-intre-alte-milioane-care-orice-ar-face-nu-va-putea-niciodata-sa-insemne-ceva”) si eu-plus (“nimeni-nu-merita-sa-fie-un-nimeni-deci-nici-eu”)?
au momentele astea valoare existentiala sau sint doar o meta-judecata care, pe linga faptul ca nu iti rezolva cu nici o secunda dilema axiologica, te afunda sistematic in noroiul milei de sine, atrofiindu-ti pe masura capacitatea de a te extrage cu propriile forte, precum baronul munhauser, din gunoiul personal?
sau sint ele, dimpotriva, motorul care te impinge mai departe, ajutindu-te sa te cunosti?
am ajuns sa cred mai mult in serile lui uai! decit in victorii… un adevar trist e totusi mai curat decit o minciuna auto-inoculata… adevarul trist este, in final, luciditate… sintem, cu totii “unul-intre-alte-milioane-care-orice-ar-face-nu-va-putea-niciodata-sa-insemne-ceva”… pen’ca absolut nu mai exista de la revolutia industriala iar intr-un dumnezeu modern, democrat dar incapabil de ubicuitate nu se poate crede…
astfel ca, orice ai face, spatiul dintre serile in care iti spui victorios uau! sau acru uai! nu ai decit zilele… zilele in care te zbati sa crezi in faptul ca poti fi fericit, fara sa ceri (pen’ca nu ai timp de cit de ocupat esti) o judecata absoluta asupra ta sau asupra faptelor tale… si, de fapt, nici nu mai ai cui…
el “ştie (ca fost claviator) că se poate cânta (la fel de prost) indiferent că-s clapele din lemn, sidef, alpaca, abanos, argint ori fildeş, sau (ca actual tastator) că se pot scrie (la fel de bine) texte artificiale şi preţioase, pe tastaturi de plastic ori de aur”…
fara comentarii… si la fel si blogul lui… deocamdata???
central do brasil… daca l-ati vazut si v-a placut, cautati imediat the motorcycle diaries al lui walter salles… well, nota 10 pentru o poveste despre tineretea lui che guevara, cind bietul nu stia inca ce i se va intimpla… daca l-ati vazut deja, mie de ce nu mi-a spus nime de el???
incerc sa imi revin dupa o saptamina de munca neagra, neagra, neagra… dus, ardei umpluti romaneste, un film spaniol pe cinema2 si mintenata somn…
cum sa crezi in munca (fizica sau intelectuala) sustinuta daca nu esti fraier, workaholic de la natura sau leninist pina la uitare de sine???? am avut intotdeauna ideea asta stupida ca muncind (si numai muncind!) poti sa ajungi sa gusti din succes asa cum scrie la carte… mai cred inca dar ideea se subtiaza cu fiecare seara in care oboseala imi taie genunchii…
in fiecare zi, venind spre casa de la firma, trecem cu masina pe linga o casa de batrini (daca nu stiti cum arata o casa de batrini in olanda, let me know) inconjurata de o pajiste maaaare si castani monumentali… si ma gindeam asta seara: fac cerere sa ma primeasca aici… pensie n-am inca dar daca nu ma primesc trebuie sa fac oaresce ilegal rau sa ajung fara mare efort intr-un loc in care sa pot citi NON-STOP 24 de ore din 24, la lumina luminarii sau la lampa de gaz… n-ar fi mai bine totusi sa ma primeasca oamenii aia in casa de batrini????
deh, astept sa-mi treaca… miine e simbata, mergem la utrecht, e acolo in centrum o circiumioara la subsol unde fac niste mincaruri frantuzesti de-ti ramine pe creier citeva saptamini gustul de cartof dulce cu unt si rozmarin…
si totusi cit trebuie sa muncesti ca sa nu te transformi din persoana in ‘umanoid’ si cum sa faci ca, dupa ani de munca, sa iti mai placa?
