de citiva ani ma intreb, de citeva ori pe zi, ce poate face viata “bearable”… daca ar fi sa-i ascult pe sceptici, nimic… daca ar fi sa-i ascult pe naivi, tot nimic pentru ca scotind sintaxa si metafora ieftina din bilbiiala serena cu care iti vorbesc ramii cu un gol mai flagrant in creier decit gindind adevarul pur… daca ar fi sa-l ascut pe badea nicula de la marisel, parca incepe ceva-ceva sa capete sens dar e un sens indepartat de mine, mi-e strain mirosul lui, nu se mai “culca” pe partea mea de cer si nu-mi satisface dorinta de cunoastere, intelegere sau asimilare nici in cea mai mica (pro)portie…

tinarule calator, viata este insuportabila… nu conteaza ce crezi acum si nici citi ani vei avea cind, pentru prima oara, vei gindi ca nu mai poti… fac exceptie de la a simti “insuportabilitatea” vietii doar sfintii (haha! pe ultimul l-am ingropat eu in parcul feroviarilor cind aveam 12 ani, impreuna cu fratele meu, radu, era un ciine si il chema diogene, asa ca exclude-te!) si “naivii trecuti de stadiul de prostie care au (in)trecut, prin firesc, nivelul moral, aflindu-se, deci, dincolo de bine si de rau, nemaiputind, astfel, fi judecati”, din grupul asta iar poti sa te excluzi pentru ca, dupa stirea mea, cei care mai pot fi numiti astfel fie nu stiu sa citeasca, fie traiesc intr-o republica, regat sau colonie in care nu se vorbeste romaneste… si oricum, nici in limba lor nu stiu sa citeasca…

uite cum ma iau cu vorba si uit de ce ma aflu aici… sa revin: cum sa-ti faci viata suportabila… este un fel de smecherie de care eu m-am prins (poate prea) tirziu, de care parintii mei (la fel nici bunica lili) nu mi-au spus nimic si despre care nu am citit in nici una din cartile (mari sau mici) prin care m-am preumblat… eu nu stiu daca mai pot sa repar ceva dar stiu CU SIGURANTA ca daca tu, calatorule, esti destul de tinar ca inca sa o mai “aplici” (tinar nu neaparat ca virsta, ci cu destule resurse in tine ca sa schimbi lumea din jurul tau), vei reusi sa-ti transformi frustrarea in “suportabilitate” si sa traiesti in lumea-asa-cum-o-stim-noi impacat si social…

cu grija, meticulos, tenace, cu tact, constructiv si constient, alege cu grija cine sa-ti stea alaturi… exista doar trei optiuni viabile: 1. te inconjori de minti geniale, cresti, incerci sa cresti pina la ele desi stii de la inceput ca nu ai cum, cit de naiv poti, totusi!, sa fii, dar din drumul pina la soare ajungi sa strabati macar un sfert, ei bine, ipoteza asta este practic imposibila pen’ca nu ai cum sa gasesti mai multe minti geniale care sa te accepte pe tine, gica duru’, sa te invirti pe linga ei deci 2. cauti un personaj pe care sa-l placi atit de mult si sa-l admiri atit de mult incit in fiecare seara sa te doara gitul de la uitat in sus si mintea de la cite dumnezeu n-ai putut pricepe in alea ore petrecute impreuna dar si aici vei avea probleme pentru ca va fi greu sa-l/o convingi sa stea, sa manice, sa doarma si sa vorbeasca cu tine nu o ora, nu o zi ci cu cit mai mult din viata asta, mama cit de insuportabila a devenit!… va veni si va pleca, daca poti sa-l pacalesti, pacaleste-l, daca trebuie sa il rasfeti, alinti si piepteni, fa-le pe toate, e suportabilitatea vietii tale la mijloc… si 3. ca ultima optiune, o stii deja, vezi sa fie unul/una, calatorule, cel putin la fel ca tine… la fel ca tine de mareata, dubioasa sau alfabeta… IN NICI UN CAZ (!!), in nici un caz sa nu accepti un compromis: cind vezi ca fraza nu ti-e terminata cu cuvintele pe care le gindeai chiar tu, intoarce-te si fugi…

vei intreba “de ce?”…

well, ne comportam cu totii ca niste cameleoni… si daca vreo parte din noi refuza sa (di)simuleze, durerea si frustrarea devin atit de mari incit nu-ti ramine decit sa “invoci” cameleonismul, ca pe un nou dumnezeu, ca pe un nou crestinism, sa te a-simileze si sa te mintuiasca… si spune-mi: ce poate fi mai umilitor?

da-ti o sansa, tinarule calator… nu fi prost!