si totusi, nu ma pot eschiva de la o leapsa precum aceasta primita de la oblia:

prima mea poezie s-a pierdut, evident, nu era nimeni prin jur care sa mai scrie poezii (desi un frate de-al bunicului meu e acum prin cartile de romana cu fabule, ionel gologan??) si tin minte ca eram inca in casa in care am crescut, pe strada porumbeilor (celalalt bunicu’ chiar avusese porumbei calatori!), aveam vreo 9 ani si eu, cind am copiat cu strictete o poezie dintr-o carte de abia cumparata de mama cu poezioare pentru copii, o poezioara despre un iepuras care imi placuse enorm, vad ca nu o mai stiu dar am tinut-o multa vreme minte p.d.r., si i-am dat-o mamei mele spunindu-i ca am scris-o chiar eu! mama i-a citit-o lui tata, nu intelegeam de ce se incrunta, apoi tata a adus cartea si mi-a spus ca nu e frumos ce am facut… am adormit plingind…

iar prima scriitura “profi” am batut-o la masina, pe masina de scris a bunicului meu, un continental care sta acum cu fala pe raft in sufrageria lui radu (fratele ei):

“nevoia de compromis

muntii nu tipa niciodata. ei doar rasuna. rasuna a zi, a noapte, a ninsoare, a vint, a cer, dupa cum stelele apar sau nu. muntii nu neaga. de aici vesnica dorinta a oamenilor de a se impietri. muntii stau, parca respirind aerul curat pe care singuri il emana.”

(se continua in aforisme pe 3 A4-uri, nu le mai copiez ca imi place sa imi pastrez secretele, nu cred ca le-a citit cineva vreodata si mi-a luat multe vizite la bunica ca sa reusesc sa le termin de batut la masina. si sa nu credeti cumva ca revin asupra ideii de compromis, cred ca mi-a placut cuvintul. cred ca aveam 12 ani)

leapsa se da lui walter ca sigur are el ceva ‘nteresant sa ne spuna… si lui richard ca na! tare vrem sa stim si noi cam ce facea richard cel mare cind era mic… nu?