You are currently browsing the monthly archive for decembrie 2008.
mi s-a parut ideea intotdeauna mai importanta decit cuvintul, mie – om de litere… pfui! formularea este, intr-adevar, instrumentul rezonarii… totusi, am fi mai aproape de adevar daca toti oamenii care au treaba cu cuvintele le-ar marginaliza (asa cum si merita, dealtfel!) si nu ar denatura (asa cum stim ca o fac) calea de la gind la cuvint..
o ontologie fundamentala nu s-ar putea scrie decit in mai multe limbi laolalta si ar utiliza vocabularul unui copil de clasa a 8-a…
unu: gindindu-ma ca mi-ar place sa re-citesc toate cartile pe care le-am citit pina acum, am inceput sa numar si sa aproximez si imi revenea mereu in minte cuvintul “niciodata” ca o descurajare (timida dar totusi), intr-un cuvint: prea multe carti ca sa mai apuc vreodata sa le re-citesc… cu ratiune, dupa aceea, am re-capitulat: citiva ani? printre spalat vase si lucrat pentru bani de piine? 2 ani? 3 ani? hai 4 ani… ce eliberare, sa re-citesc levi strauss si faust si florile raului si asta sistematizat si elaborat, ca pe vremuri… hei hei…
doi: o lista cu ce as vrea sa mai fac pina la momentul final… nu numai o simpla enumerare, ci cu de ce-urile aferente… de exemplu: sa merg in siberia si sa stau acolo 2 luni, singurul prieten malamut-ul vecinului si singura muzica vijiiala enervanta a viscolului peste zapada… asta e ok, fiecare are vise, fluturasi si bubite… de ce-ul aferent e mai interesant… sau de ce as vrea sa pot citi in limba rusa? ca sa il citesc pe dostoievski? sa merite? sau de ce as locui 1 an sau chiar 2 sau chiar 3 in portugalia? pentru ca e mai cald decit in siberia? hei hei…
trei: fara prieteni, ai doar citeva alternative…
- sa te stabilesti, cit de comfortabil mai poti, intr-un areal minimalizat la strictul necesar, casnicie si subzistenta…
- sa o iei razna, sa devii violent si antipatic si sa dai vina pe mama ta pentru toate nesansele pe care nu ai stiut sa le eviti…
- sa-ti focalizezi energia – aproape exploziva si pe care nu o poti defula – intr-o pasiune, va deveni in timp o obsesie (specializata!), si sa sfirsesti ca a-social intr-o casa de batrini din care nici macar nu mai stii daca vrei sa scapi sau nu…
- sa iti asumi durerea, sa tusesti de citeva ori nervos si labil, sa vizitezi un psiholog care, prin meserie, este un substitut ideal al prietenului, surogat excelent al comunicarii si intelegerii, si, dupa citeva sedinte in care te-ai exprimat fulgurant, inteligent si controlat, sa accepti ca micul ingeras (care ar fi trebuit sa aiba grija de tine si sa te ghideze catre fericire) este de fapt un mic diavolas, cu codita si copite, si ca prietenii tai vor ramine departe… acestea fiind bifate, invata olandeza, treci prin terifiantul ei labirint de prepozitii si conjunctii si articole hotarite si nehotarite, invata pe de rost expresiile-i cele mai ciudate (cum altfel ai putea sa rizi la glumele lor??), fa-ti din asta o misiune si vei vedea ca faptul ca prietenii tai sint fie morti de citeva secole fie la mii de kilometri departare pierde din greutate si devine suportabil si chiar constructiv… oricit ar putea asta sa doara… in final, singuratatea e doar un alt mod de a-ti pastra luciditatea… care or fi celelalte? hei hei…
zoals maria magdalena, mooi en daadkrachtig,
wiens vloek is om metafysisch te treuren
iedere keer dat een droom begraven wordt
onder het onaantastbare keramiek van het scepticisme,
iedere keer dat van haar beeld van geluk
enkel een regen van gezichtsbedrog overblijft,
mateloos en onvoldaan,
vergezeld van de grijns van de buurman
die zijn recht kent om stenen te gooien – en het ook doet,
elke keer dat zwart licht ontsnapt vanuit de ochtendzon,
bedrieglijke voortzetting van de nacht,
ik heb niet persé god nodig, ogen – geest – lichaam,
ik heb genoeg aan een engel, een engel naïef en gevoelig,
die mij kan ontzien van de meta-hiaat
“neem het en ga, voer het aan de honden,
begraaf hem in de woestijn van alle achtergelatene!”
en mij bevrijden van het syllogisme,
cabotin zonder scrupules, infame boemerang,
de oorzaak van de echtscheiding tussen mij en de wereld
parabel van alles dat ik niet ben en dat ik niet wil zijn…
kijk: ik heb een steen in mijn hand …
wil iemand hem hebben? ik gooi hem niet, je krijgt hem van mij …
ca o maria magdalena, frumoasa si strasnica,
al carei blestem e sa boceasca metafizic
de fiecare data cind ii este inmormintat un vis
in ceramica de neargumentat a scepticismului,
de fiecare data cind din inchipuita imagine a fericirii
dizolva marunt doar o ploaie de iluzii,
fara masura si fara impliniri,
tovarasita doar de grimasa hlizita a vecinului
care stie ca e dreptul lui sa arunce piatra – si o face,
de fiecare data cind din soarele diminetii scapara
dusmanos lumina neagra, prelungire meschina a noptii,
alegi din ce ramine, putin… nu ramine nimic…
nu-mi trebuie cu necesitate dumnezeu, ochi – spirit – trup,
mi-ar ajunge un inger, un inger naiv si sensibil,
sa-mi usureze duhul de meta-carenta,
sa ma saraceasca de maieutica,
“ia-o si du-te, da-o hrana la ciini,
ingoap-o in desertul tuturor uscaturilor!”,
sa ma izbaveasca de silogism,
cabotin fara scrupule, intrigant bumerang,
cauza divortului dintre mine si lume,
parabola ordinara a tot ce nu sint si a tot ce nu vreau…
uite: am in mina o piatra…
o vrea cineva? n-am s-o arunc, am sa ti-o dau…
verbul “a dezgusta” nu accepta comentarii si nici nu se cere justificat… acesta reprezinta o opinie personala si daca justificare vine din partea celui care o emite, cititorul are citeva optiuni: sa-i multumeasca emitatorului pentru o viziune asupra subiectului care nu poate decit sa ii largeasca raza de intelegere, sa aprecieze sau sa dez-aprecieze exprimarea respectivei opinii… asta in tacere… daca emitatorul nu se simte responsabil cu aceasta justificare, ceea ce din definitie cititorul NU poate face este sa se revolte… “a fi dezgustat de ceva sau de cineva” nu cheama la lupta si nu poate incita la polemica…
este un drept fiziologic pe il exprim si eu din cind in cind…
dezgustul care se varsa accidental si aparent pe tita chiper si pe cezar paul badescu are de fapt de a face cu impotenta si insuficienta culturii (si in speta a literaturii) romane vis-a-vis de traducere, granite, Europa si mai ales vis-a-vis de furia mea indescriptibila traita intr-o zi de mai cind, in Utrecht, la libraria Dekker – v.d. Vegt, la intrebarea “ce scriitori romani tradusi in olandeza aveti in librarie?” (n.b. ditamai libraria!!) mi s-a raspuns doar dupa aproximativ 20 de minute, timp in care trei oameni de natie olandeza au cautat, digital si analog, cu creionul si cu microscopul, un autor roman tradus in olandeza in libraria mindria-centrului-utrecht-ului, raspunsul (bine documentat) fiind “exista o carte scrisa de mircea cartarescu dar nu o avem… de fapt nici nu am avut-o, e doar inregistrata in sistem.” (un fel de paradox, totusi…)
repet: de aici, din olanda, se vede romania, este de peisaj bucolic, putin in ceata, cu gust delicios de leustean si miros de mare dar lipsesc cu desavirsire romanii!!!
aud deja raspunsuri, scuze, epitafuri, bocete si tipete injunghiate… cum cintam mai deunazi: “that’s not my name!”…
sintem mai prosti? ne lipseste imaginatia? asa, in masa? ne lipseste simtul intreprinderii? de cind? de la 1968 incoace? sau de mai dinainte? de cind de mai inainte? sintem vinovati de lene? sau sintem vinovati de a vrea prea putin, de fapt nimic, de pasivitate ortodoxa cu influente musulmane, “eu as vrea dar nu are sens…”? sau nu e vina noastra si de fapt sintem doar saraci cu duhul, nu stim sa punem piatra peste piatra sa cladim cum scrie la carte ca asa ne-a facut dumnezeu? la care carte (buna intrebare!)? sau sa fie frica? frica de ridicol care ne seaca in fiecare zi si care face din viata sociala din romania un spectacol rupt din “the young and the restless”? sau sintem doar mai prosti si mai flaminzi? unde sintem? sintem? SINTEM???
ps: de ce trebuie sa ascult EU de gramatica si nu gramatica de mine???
60 de ani de la declaratia drepturilor omului…
there are now many things that I need to tell you, they are all messing up with my brain and all the emotions are also messing up with my brain and my brain tells me “write it down!” so I listen trying, meanwhile, to draw an ordering line through my thoughts and, stronger, through my tears…
first of all, starting now, when the film has just ended, strawberries taste different to me… until now they tasted like summer, sunny childhood, warm voice of my mother, fresh water that rinsed the dust to make the strawberries impecable and stayed on the surface, stubborn drops of transparency, just to print better in my brains the memory of innocence and purity… from now on, the rinsing water is still tasting fresh and my childhood stays sunny just the strawberries changed: they are now heavy, loaded with meaning, dark and red meaning, so dark and so red that I don’t know if I should thank or hate you for innoculating this into my mind… or soul…
second, if I was the only one that saw your film, this fact should be enough for you as the father of your Irina: it touched my core and my core, like any human core, is absolute… I saw the pain, I lived the pain, I smelled the blood, I touched the scissors, I felt its chills going through my fingers, I cried with tears and with sweat, I didn’t move but I crawlled into myself of fear and despair… I was there just as I am now here, the same but changed by understanding…
third, my daughter is also 4 and we also have secrets… for her I don’t cry and I laugh for her… so I know how it is… but how do YOU know??
I hope the story of “womb-money-carriers” is not true and that there are no women that have to go through this… and even though the story is “afschuwelijk” (sorry, the perfect word for “‘horror”‘ was made up by the Dutch), the end product, the object is so perfect… so perfect that when the film ended I had to cry with Romanian tears, letting out not only all the sadness coming from the bad we can do to each other but also with incredible joy…
and as a last question: is it true that for the important things one has to be patient?
