unu: gindindu-ma ca mi-ar place sa re-citesc toate cartile pe care le-am citit pina acum, am inceput sa numar si sa aproximez si imi revenea mereu in minte cuvintul “niciodata” ca o descurajare (timida dar totusi), intr-un cuvint: prea multe carti ca sa mai apuc vreodata sa le re-citesc… cu ratiune, dupa aceea, am re-capitulat: citiva ani? printre spalat vase si lucrat pentru bani de piine? 2 ani? 3 ani? hai 4 ani… ce eliberare, sa re-citesc levi strauss si faust si florile raului si asta sistematizat si elaborat, ca pe vremuri… hei hei…

doi: o lista cu ce as vrea sa mai fac pina la momentul final… nu numai o simpla enumerare, ci cu de ce-urile aferente… de exemplu: sa merg in siberia si sa stau acolo 2 luni, singurul prieten malamut-ul vecinului si singura muzica vijiiala enervanta a viscolului peste zapada… asta e ok, fiecare are vise, fluturasi si bubite… de ce-ul aferent e mai interesant… sau de ce as vrea sa pot citi in limba rusa? ca sa il citesc pe dostoievski? sa merite? sau de ce as locui 1 an sau chiar 2 sau chiar 3 in portugalia? pentru ca e mai cald decit in siberia? hei hei…

trei: fara prieteni, ai doar citeva alternative…

- sa te stabilesti, cit de comfortabil mai poti, intr-un areal minimalizat la strictul necesar, casnicie si subzistenta… 

- sa o iei razna, sa devii violent si antipatic si sa dai vina pe mama ta pentru toate nesansele pe care nu ai stiut sa le eviti…

- sa-ti focalizezi energia – aproape exploziva si pe care nu o poti defula – intr-o pasiune, va deveni in timp o obsesie (specializata!), si sa sfirsesti ca a-social intr-o casa de batrini din care nici macar nu mai stii daca vrei sa scapi sau nu…

- sa iti asumi durerea, sa tusesti de citeva ori nervos si labil, sa vizitezi un psiholog care, prin meserie, este un substitut ideal al prietenului, surogat excelent al comunicarii si intelegerii, si, dupa citeva sedinte in care te-ai exprimat fulgurant, inteligent si controlat, sa accepti ca micul ingeras (care ar fi trebuit sa aiba grija de tine si sa te ghideze catre fericire) este de fapt un mic diavolas, cu codita si copite, si ca prietenii tai vor ramine departe… acestea fiind bifate, invata olandeza, treci prin terifiantul ei labirint de prepozitii si conjunctii si articole hotarite si nehotarite, invata pe de rost expresiile-i cele mai ciudate (cum altfel ai putea sa rizi la glumele lor??), fa-ti din asta o misiune si vei vedea ca faptul ca prietenii tai sint fie morti de citeva secole fie la mii de kilometri departare pierde din greutate si devine suportabil si chiar constructiv… oricit ar putea asta sa doara… in final, singuratatea e doar un alt mod de a-ti pastra luciditatea… care or fi celelalte? hei hei…