am cunoscut-o pe madeinusa acum o saptamina fix… simbata trecuta noaptea am avut exact atita energie cit sa vad inceputul, 10-15 minute din film… am oprit filmul (dar l-am inregistrat!) pentru ca eram toata piele de gaina, de la degetele miinilor pina la pericard, si mai ales pentru ca eram ingrozitor de obosita (povestea vietii mele, oare nu e un tic psihologic sa te crezi obosit tot mereu, daca e intr-adevar un tic psihologic, oare nu pot scapa de el? sugestii???)… a doua zi am vazut filmul de la inceput pina la sfirsit… a treia zi am vazut din nou filmul de la inceput pina la sfirsit, impreuna cu f… si de atunci traiesc cu neincetare pornirea (pe care trebuie sa o suprim) de a vedea filmul din nou… sint dependenta de madeinusa!! 

perfectiunea este o notiune extrem de discutabila… ei bine, dupa cunostinta cu madeinusa, perfectiunea a capatat in sfirsit fiinta: EA ERA! 

fiecare moment in care imi permit singuratatea cu sine imi rasuna in creier cintecelul cu waychititimita (habar nu am care era numele din cintec, sigur nu l-am scris corect)… un tovaras fidel cintecelul asta…

regizoarea, claudia llosa… 

nu este un film, este prinsa pe pelicula o parte din mine…